Stiri

Grupul ALDE din Camera Deputaților, desființat oficial

Grupul parlamentar ALDE din Camera Deputaţilor s-a desfiinţat oficial, în urma demisiei de miercuri a 5 deputați.

„Am la mapă cinci demisii ale unor colegi parlamentari. Este vorba de doamna Graţiela Gavrilescu, domnul Gheorghe Cucşa, domnul Ion Cupă, domnul Mihai Niţă şi domnul Alexandru Băişanu. Trebuie să constatăm, să luăm act că, în urma acestor cinci demisii, grupul parlamentar ALDE se desfiinţează”, a declarat Carmen Mihălcescu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Astfel, grupul nu mai există pentru că doar 9 din cei 14 rămași au fost aleși pe listele ALDE. Grupul ALDE a fost desfiinţat şi la Senat.

Vineri, Biroul Politic Executiv al ALDE a anunţat că Teodor Meleşcanu și cei cei trei membri care au acceptat să propuși ministri în Guvernul PSD au fost excluși din partid. Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă, Alexandru Ştefan Băişanu și Teodor Meleşcanu au anunțat că vor contesta în instanță decizia.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co