O grupare care fura catalizatoare de la maşini, bănuită că a produs prejudicii pentru zeci de proprietari de autoturisme, a fost destructurată de către poliţiştii arădeni, care au reţinut trei suspecţi din judeţul Timiş.
Comunicat IPJ Arad
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 28 aprilie – 7 iunie anul curent, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 19 ani, ar fi sustras pe timpul nopţii, prin tăiere, 27 de catalizatoare de pe autoturisme parcate în municipiul Arad, cauzând un prejudiciu de peste 30.000 de lei. Totodată, aceştia ar fi beneficiat de sprijinul a două persoane, un bărbat de 35 de ani, din oraşul Lipova, şi o tânără de 18 ani, din oraşul Pâncota, care le-ar fi asigurat transportul la comiterea faptelor. În prezent, bărbatul este arestat într-o altă cauză”.
Suspecţii reţinuţi pentru 24 de ore vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunerea unei măsuri preventive.
Peste 40 de plângeri au fost depuse, de la începutul acestui an, de către păgubiţi, faţă de 18 în perioada similară a anului trecut. Cele mai multe furturi au fost sesizate în municipiul Arad, potrivit Agerpres.
Oamenii legii recomandă ca şoferii, în măsura posibilităţilor, să parcheze în garaje, curţi sau în locuri cu supraveghere video. Maşinile nu ar trebui parcate în locuri lăturalnice, neiluminate sau neamenajate în acest sens, conform poliţiştilor arădeni.
Hoţii valorifica catalizatoarele la centre de reciclare, care extrag din acestea diverse metale preţioase, precum aur, platină, paladiu sau rodiu. Astfel, conform anunţurilor din mediul online, firmele de reciclare plătesc, în funcţie de mărimea şi tipul de catalizator, de la câteva sute de lei la 3.000 de lei.
arad, catalizatoare, destructurata, furturi, grupare, hoti, IPJ, metale pretioase, parcare masini, recmandari, suspecti Timis, valorificare catalizatoare