Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

George Simion: De astăzi, se instaurează dictatura generalului Ciucă în România

Se instaurează “dictatura generalului Ciucă” în România, iar modificările aduse regulamentului forului legislativ reprezintă “un pumn în gura Opoziţiei”. Este mesajul controversatului lider al AUR, George Simion.

Reprezentanții AUR, ca și cei ai USR, au anunțat că vor ataca la Curtea Constituţională modificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor. De asemenea, AUR va sesiza și Comisia de la Veneţia pe aceeași tema, iar argumentul adus este că încalcă principiul fundamental al transparenţei şi al manifestărilor paşnice.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, o hotărâre prin care se modifică regulamentul forului legislativ. Potrivit documentului, este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei Camerei Deputaţilor, a Biroului permanent, a Comitetului liderilor sau comisiilor cu alte mijloace decât cele folosite oficial de Camera Deputaţilor O altă prevedere precizează că este interzisă violenţa fizică și cea verbală la adresa unui alt parlamentar. De asemenea, este interzisă participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe în plen sau în sălile comisiilor.

Persoanele care încalcă aceste prevederi vor fi evacuate imediat din sală și sunt prevăzute sancţiuni pentru cei care încalcă regulamentul, care merg până la diminuarea indemnizaţiei cu 50% timp de maximum 6 luni. Această hotărâre a intervenit după incidentul de luni dupa-amiază, din Parlament, dintre ministrul Virgil Popescu și George Simion, liderul AUR.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co