Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Gabriel Vlase, nominalizat la șefia SIE de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, îl nominalizează în funcția de director SIE pe Gabriel Vlase.

Scrisoarea prin care șeful statului îl desemnează pe deputatul PSD Gabriel Vlase să preia conducerea Serviciului de Informații Externe a fost trimisă celor două camere ale Parlamentului, care se vor pronunţa prin vot în şedinţă comună.

Gabriel Vlase este deputat PSD, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

Gabriel Vlase este la al treilea mandat de parlamentar începând cu anul 2004, toate fiind câştigate pe lista PSD.

Ultimul director SIE a fost Mihai Răzvan Ungureanu, care a demisionat în septembrie 2016, în urma scandalului legat de lipsa de informaţii pe care Serviciul ar fi trebuit să le furnizeze către DNA.

Totodată, Preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SIE, deputatul PSD Mihai Weber, a declarat, astăzi, că Gabriel Vlase ar putea depune jurământul până miercuri, până atunci el urmând să fie audiat şi votat în Parlament.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co