Este vreme rea pe Bătrânul Continent! Furtuna Barra și-a făcut deja de cap în Marea Britanie şi Irlanda. Vântul intens şi ploile abundente au afectat comunităţile care nu şi-au revenit încă după o altă furtună puternică recentă.
Au fost deja înregistrate rafale de 100 km/h în Insulele Scilly, în largul coastei de sud-vest a Angliei, în timp ce furtuna Barra îşi continuă deplasarea dinspre vest. Viscol a fost și pe Insula Sherkin, în Irlanda.
Sute de gospodării din nord-estul Angliei sunt în continuare afectate de pene de curent după furtuna Arwen, care a lovit Marea Britanie la sfârşitul lunii noiembrie.
Reprezentanții companiilor de electricitate lucrează la foc continuu pentru a reconecta la reţeaua electrică sute de gospodării.
Căderi abundente de zăpadă sunt prognozate pentru unele regiuni ale Scoţiei şi din nordul Angliei, în orele următoare. Vestul Irlandei va fi afectat de furtună, iar avertizări cod galben de vânt sunt valabile pentru Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord până miercuri.
Agenţia de Mediu a emis și numeroase alerte de inundaţii, de-a lungul coastei sudice a Angliei.
Peste 30.000 de gospodării şi sedii comerciale din Irlanda au rămas marţi fără energie electrică din cauza furtunii Barra, potrivit The Guardian. Şcolile din 12 comitate au fost închise, în timp ce zborurile către şi dinspre Cork au fot anulate, iar unele servicii au fost perturbate în Dublin.
anglia, Barra, comitate, dublin, Furtună, irlanda, pene de curent, scoli inchise, vânt, viscol, zboruri anulate