Fructele românești, mai scumpe cu 30%

Toamna aceasta vine cu fructe româneşti mai puţine şi mai scumpe. Vremea capricioasă a distrus în multe locuri producţia de mere şi prune, aşa că preţurile sunt şi cu 30% mai mari. Cea mai grea lovitură pentru livezi a fost la sfârşitul lui aprilie: ploaia îngheţată a distrus mare parte din florile de prun, cireş sau măr.
Pomii au fost afectaţi şi de valurile de căldură care au provocat secetă pedologică, adică rezerva de apă din sol a scăzut la minim. Nici irigarea intensivă nu a mai putut salva recolta.
Producătorii se plâng că, în unele cazuri, recoltele au fost afectate în proporţie de 70 la sută.
Exista si reversul medaliei: deși puține, fructele au câștigat la calitate. Temperaturile ridicate au ajutat la strângerea zaharurilor, astfel că țuica, magiunul vor fi mai dulci și mai aromate, dar și mai scumpe și mai puține.
Micii fermierii au însă pierderi pe care nu ştiu cum le vor acoperi. Mulţi s-au împrumutat la bănci pentru a-şi întreţine livezile iar acum când se aşteptatu să culeagă rodele se uită la pomii mai mult goi. Pentru ei subvenţiile sunt vitale.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.