SPORT

Fotbal: Cine va arbitra meciul Dinamo – Steaua, din Cupa României?

Fotbal cu mize mari zilele acestea! Meciul dintre Dinamo București și Steaua București, care va avea loc joi, de la ora 20,30, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, în prima manșă a semifinalelor Cupei României, va fi arbitrat, în premieră, de Radu Petrescu (33 ani) din București, informează Agerpres care citează site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Radu Petrescu va fi ajutat de arbitrii asistenți Ovidiu Artene (Vaslui) și Adrian Radu Ghinguleac (București), în timp ce arbitri asistenți adiționali au fost desemnați Adrian Viorel Cojocaru (Galați) și Iulian Călin (Ștefănești/Argeș), în timp ce arbitru de rezervă a fost nominalizat Aurel Oniță (Constanța).

Observator pentru arbitru va fi Cristian Nica (Ploiești), iar din partea FRF a fost delegat Octavian Goga (Brașov).

Petrescu, care a condus ediția trecută a Supercupei României, pe 8 iulie 2015, când ASA Târgu Mureș a învins-o pe Steaua cu 1-0, la Constanța. Oficialul a mai arbitrat-o de patru ori pe Steaua în acest sezon, cu ASA (1-1 pe Arena Națională), cu Petrolul (0-0 la Ploiești), cu Astra Giurgiu (0-1 la Pitești), toate în campionat, și cu FC Viitorul (1-0), la Ovidiu, în Cupa României. Totodată, Petrescu a arbitrat-o pe Dinamo într-o singură partidă, cu CFR Cluj (0-2), acasă.

Ovidiu Hațegan (Steaua — Dinamo 0-0, pe Arena Națională) și Cristian Balaj (Dinamo — Steaua 3-1, stadion Dinamo) au arbitrat primele două derby-uri Dinamo — Steaua din acest sezon.

Sursa: Agerpres

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co