Focar de coronavirus la RAR Suceava. 12 salariați sunt pozitivi
Un alt focar de coronavirus a fost depistat la reprezentanţa din Suceava a Registrului Auto Român, potrivit reprezentanților Direcţiei Județene de Sănătate Publică.
Este vorba despre 12 dintre cei 27 de salariaţi ai RAR testaţi, inclusiv directorul instituţiei, toţi depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2.
Alţi 14 au testul negativ, iar o probă este în lucru, potrivit Gabrielei Băncilă, purtător de cuvânt DSP Suceava.
RAR a comunicat că s-au efectuat mai multe dezinfecţii cu o firmă specializată şi că va fi adus personal de specialitate din alte judeţe.
În urma anchetei epidemiologice derulate, s-ar fi constatat deficienţe în respectarea de către public a regulilor de purtare a măştii sau de distanţare.
Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt DSP Suceava
“Sunt necesare măsuri clare de delimitare a publicului în interiorul instituţiei, evitarea aglomerării spaţiilor închise şi impunerea purtării măştii”.
În Suceava, au fost depistate până acum 7.082 de cazuri, dintre care 94 în ultimele 24 de ore.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




