Stiri

FMI cere reevaluarea majorărilor de salarii și a modificărilor la pensii

Fondul Monetar Internaţional recomandă României să reevalueze majorările salariilor din sectorul public, precum și modificările aduse pensiilor.

Reprezentanții instituției financiare apreciază că aceste majorări și modificări ar fi de natură să aibă un impact negativ asupra sustenabilităţii fiscale şi creşterii economice pe termen lung.

Comentariile au fost făcute de o delegație a FMI care a efectuat recent o vizită la București cu scopul de a discuta cu autoritățile române evoluţiile recente în plan macroeconomic şi în planul politicilor.

Reprezentanții Fondului au concluzionat că activitatea economică din România se menţine puternică, şomajul înregistrează minime istorice, iar presiunile inflaționiste din acest an par a fi atins deja nivelul maxim.

De asemenea, aceștia au salutat măsura Băncii Centrale de a plafona serviciul datoriei la un anumit procent din venit pentru creditele acordate populației, apreciind-o a fi de natură să contribuie la menținerea stabilității financiare.

FMI a criticat însă evoluția asecendentă a deficitului bugetar, precum și îndreptarea structurii cheltuielilor publice către elemente rigide în detrimentul investiţiilor publice. De aceea, a recomandat Bucureștiului ca bugetul pe anul 2019 şi cadrul fiscal pe termen mediu să vizeze deficite mai mici, aliniate angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, reprezentanții instituției financiare internaționale au apreciat că este esenţială modernizarea administraţiei fiscale românești.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co