Stiri

Florin Cîțu, despre haosul de la Parlament: Atentat la sănătatea românilor!

Florin Cîțu, președintele Senatului, s-a numărat printre primii demnitari care au luat atitudine față de incidentele de la Palatul Parlamentului.

“Violențele și vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19! Asta denotă egoism pur. Vaccinarea și certificatul verde sunt cele mai eficiente arme împotriva virusului. Doar așa îi putem proteja pe cei care nu se pot apăra singuri, pe cei care se află în stare gravă din cauza COVID-19. Ca președinte al Senatului și ca liberal convins, apăr dreptul de a protesta. Dar acesta trebuie să se exercite în mod pașnic și doar în limitele Constituției. Dreptul de a avea o opinie diferită este un drept pe care îl au toţi cetăţenii României, dar dreptul la viață prevalează!”, a scris Cițu, pe pagina sa de facebook.

Preşedintele Senatului a avut o întâlnire un oficial al ambasadei SUA, chiar în timpul protestelor. Ulterior, Florin Cîţu ar plecat de la Senat, iar întrevederea cu ambasadorul Japoniei nu a mai avut loc, relatează Agerpres.

Totul, în contextul în care maşinile ambasadelor Japoniei şi Statelor Unite în România ar fi fost vandalizate de către protestatari, în curtea Senatului, precum și ale unor parlamentari.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co