Stiri

Firea a discutat la Madrid despre problemele de urbanism al Capitalei

Primarul general, Gabriela Firea, a efectuat o vizită la Madrid, unde a abordat cu managerii unei companii spaniole teme legate de ariile de dezvoltare, regenerarea urbană şi Legea urbanismului.

Firma respectivă face parte din asocierea care lucrează, alături de Universitatea de Arhitectură ”Ion Mincu”, la elaborarea Planului Urbanistic General al Capitalei.

Discuţiile au vizat prezentarea unor concepte urbanistice după modelul celor de la Madrid.

Preşedintele şi directorul general al companiei de urbanism a declarat că, pentru ca Bucureştiul să se dezvolte unitar şi armonios, trebuie să se renunţe la dezvoltarea de tip parcelar.

De asemenea, atunci când se dezvoltă proiecte imobiliare noi, un procent din viitoarele locuinţe este destinat populaţiei defavorizate.

Cu toate acestea, în Spania a fost nevoie de treizeci de ani pentru ca cetăţenii să accepte şi să aplice legea urbanismului.

Primarul general al Capitalei a mai discutat și despre programul de reabilitare a faţadelor, în special a celor din categoria monumentelor istorice, proiect implementat în Bucureşti.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co