Stiri

Finlanda a trecut la relaxarea treptată. Au fost redeschise şcolile

Copiii au luat din nou joi drumul şcolilor în Finlanda, după două luni în care acestea au fost închise. Elevii vorînvăța, însă, doar două săptămâni, pentru că, la începutul lunii iunie, va începe vacanța de vară.

În unitățile de învățământ au fost impuse măsuri stricte de distanţare fizică. Recreaţiile vor fi decalate spre a se evita ca în curte să se afle prea mulţi copii în acelaşi timp, iar spaţiile neutilizate până acum vor fi transformate în săli de clasă, ai explicat oficialii.

Sindicatul finlandez din educaţie a criticat reluarea predării în clase, însă
opinia publică s-a arătat divizată, după cum arată sondajele pe această tem.ă

Finlanda a luat la mijlocul lui martie măsuri de izolare ce au inclus închiderea şcolilor pentru copiii cu vârste de peste 10 ani, cu instrucţiunea ca cei mai mici să rămână acasă, dacă părinţii lor nu lucrează în domenii considerate esenţiale.

Guvernul finlandez a anunţat un plan de ridicare treptată a restricţiilor. Restaurantele, barurile şi instituţiile de cultură, precum teatrele, îşi vor putea deschide porţile de la 1 iunie, cu măsuri de distanţare fizică şi interdicţia de adunare a mai mult de 50 de persoane.

Finlanda, ţară cu aproximativ 550.000 de elevi, a înregistrat până acum 284 de decese legate de COVID-19, din peste 6.000 de cazuri de infectare. Specialiștii au avertizat, însă, că valuri viitoare ale epidemiei s-ar putea dovedi mai grave.

 

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co