Evacuarea din Afganistan a românilor continuă în siguranță

Continuă evacuarea din Afganistan a românilor, în condiții de siguranță, anunță autoritățile de la București.
Comunicat MAPN
“Aeronava C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacuat, în cursul dimineții de vineri, 20 august, patru cetățeni (un român, un american, un bulgar și un britanic) de pe aeroportul internațional din Kabul, în condiții de siguranță.
Ulterior preluării celor patru cetățeni, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde va staționa în perioada următoare, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional.
MApN este în permanentă legătură, in cadrul Celulei de criză interinstituțională, cu celelalte structuri cu responsabilități la nivel național și internațional în gestionarea crizei, astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții de siguranță”.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe anunţă că 14 cetăţeni români au ajuns în siguranţă pe aeroportul din Kabul și vor fi i evacuaţi la următorul zbor al aeronavei militare româneşti, care se află în prezent la Islamabad.
Comunicat MAE
“Cei 14 români sunt angajaţi ai unei companii de securitate cu activităţi în Afganistan. Aceştia s-au aflat până vineri dimineaţă într-o bază militară din afara aeroportului. Transferul grupului la aeroport s-a făcut în urma unor demersuri extrem de complexe şi dificile, realizate încă de la începutul săptămânii de către autorităţile române cu sprijinul partenerilor internaţionali şi ai companiei angajatoare”.
Situația în Afganistan este în continuare tensionată și imprevizibilă, după preluarea puterii de către talibani.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.