Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Eugen Tomac: Mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al PMP

Eugen Tomac, preşedintele PMP, şi-a anunţat, miercuri, demisia din această funcţie, și a precizat că îşi asumă rezultatul înregistrat de partid la alegerile parlamentare.

Conducerea interimară a partidului va fi preluată de Marius Paşcan, preşedintele executiv al PMP.

Eugen Tomac, preşedintele PMP

“Am avut în această dimineaţă o şedinţă, cu toţii ne doream mai mult, cu toţii aşteptam un rezultat mult mai bun. Am luat decizia de a-i informa pe colegii mei că îmi asum acest rezultat care ne nemulţumeşte, vă nemulţumeşte, dar în politică trebuie să priveşti viaţa aşa cum este şi să îţi asumi şi lucrurile care îţi plac şi cele care îţi plac mai puţin. Prin urmare, pentru că îmi asum acest rezultat, mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al PMP, colegul meu, preşedintele executiv Marius Paşcan să preia funcţia de preşedinte interimar al PMP”.

Tomac a adăugat că în partid vor urma consultări pentru organizarea unui Congres.

Eugen Tomac, preşedintele PMP
“Este o chestiune pe care trebuie să o facem, pentru că PMP este un partid care nu a greşit cu absolut nimic în toată activitatea sa parlamentară, un partid care are peste 2.000 de aleşi locali, 50 de primari, foarte mulţi viceprimari, cu un partid cu un suflu pe care l-a lăsat preşedintele Traian Băsescu de oameni luptători, oameni care fac politică din convingere, nu din interese mărunte. Rămân implicat în viaţa partidului nostru, rămân alături de PMP, dar, în calitate de om care şi-a asumat această campanie, consider că este absolut just şi absolut corect să fac acest gest. Sunt şapte ani de activitate pe care i-am desfăşurat zi de zi în acest partid”.

PMP a obţinut 4,94% din voturi la alegerile parlamentare,, însă au fost formulate peste 1.000 de contestaţii transmise BEC şi Birourilor electorale judeţene, mai spune acesta.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co