Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” redeschide seria de ateliere pentru copii. Așa că la finalul atelierului, fiecare copilaș a plecat acasă...
Salariaţii care nu beneficiază de concediul pentru creşterea copilului şi de indemnizaţia aferentă vor putea intra în posesia unor tichete în valoare...
Agenţia franceză pentru Alimentaţie, Sănătate, Securitate Profesională şi de Sănătate a anunţat că autorităţile franceze au găsit în scutecele pentru copii mai...
Centrul de Dezvoltare Personală și Recreere Conacul Golescu Grant a dat startul a trei noi cursuri gratuite pentru copii. Cursul de limbă...
Asociaţia MicNews din Bucureşti a decis să înceapă anul cu dreptul. Membrii acesteia au realizat încă o faptă bună. Preşedintele asociației, Mihai...
Cei aproape 4 milioane de copii din România au de acum un cont unde părinţii pot depune bani de câte ori vor....
Deşi cifrele la nivel european ne plasează tot pe ultimul loc la consum de carte, la nivel naţional, interesul pentru lectură a...
Astăzi, la Așezământul Social Sfânta Maria, polițiștii din cadrul Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Poliției Capitalei au gătit...
Toți bebelușii din România vor fi testați auditiv gratuit, la naștere. La doi ani de când a fost lansat în dezbatere publică,...
Renii lui Moș Crăciun au ajuns la Târgul „Poveste de Crăciun”, de la Opera Comică pentru copii. Cei mici se pot întâlni...
Actorii Teatrului Ţăndărică din Bucureşti sunt plecați în Europa timp de zece zile. În cadrul turneului sunt programate spectacole pentru comunităţile româneşti...
Astăzi, în Parcul Tineretului a început Festivalul Fulgilor de Nea. Un adevărat tărâm al copiilor s-a instalat în corturile încălzite din parc....
Primăria Sectorului 4, pentru a veni în sprijinul familiilor cu copii mici, a decis suspendarea taxei de salubrizare pe anul 2019 pentru...
Plenul Camerei Deputaţilor a modificat Legea Educaţiei naţionale, în sensul că unitățile de învățământ trebuie să accepte înscrierea persoanelor care nu deţin...
Primăria Sectorului 4, la solicitarea București TV a dat un răspuns în legătura cu scrumierele amplasate în mai multe locuri de joacă...
Veste bună pentru elevii din Sectorul 2. Numărul burselor acordate acestora a crescut semnificativ. Astfel, cele mai numeroase burse școlare se încadrează...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co