Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Elevii de gimnaziu din Capitală ar putea intra mai devreme în vacanţa de vară

Veste bună pentru elevii de gimnaziu din Capitală! Au toate șansele să intre în vacanta de vară mai repede pentru organizarea în bune condiții a meciurilor din cadrul Euro 2020!

Prima partidă găzduită de Bucureşti este programată duminică, 14 iunie, iar cursurile anului şcolar 2019-2020 se încheie vineri, 12 iunie. Membrii Comitetului de organizare doresc ca elevii din clasele 1-8 din Capitală să intre în

vacanţă de miercuri, 10 iunie, astfel încât să fie eliminate din trafic autoturismele părinţilor care îşi duc copiii la şcoală.
“Încă nu s-a făcut o propunere oficială, însă s-a discutat în Comitetul interministerial să se intre în vacanţă cu 3-4 zile mai devreme”, a confirmat Răzvan Mitroi, managerul de comunicare al EURO 2020 .

Florin Şari, manager de proiect FRF, Comitetul de organizare a EURO 2020
“Se vor crea două linii de transport în comun, între aeroport şi Fan Zone şi între aeroport şi Arena Naţională. Pe aceste linii vor fi autobuze de mare capacitate şi se va circula conform programului sosirilor aeronavelor. Un aspect important e că avem un sistem dual, în sensul că o bună parte din traficul intern al oraşului va fi preluat de metrou. Există chiar şi o împărţire a spectatorilor în funcţie de zona unde se vor aşeza în tribune. (…) O uşoară scurtare a programului ar fi utilă. Nu este vacanţă atunci. Este o propunere pe care am făcut-o pentru reducerea traficului. Pe liceeni de exemplu nu îi aduc părinţii cu maşina la şcoală”.

EURO 2020 se va desfăşura, în perioada 12 iunie – 12 iulie, în 12 oraşe din tot atâtea țări. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co