Elevi de clasa I, lăsați repetenți
Ecaterina Andronescu își dorește să se schimbe legea, astfel încât elevii de clasa I să poată fi lăsați repetenți.
În acest moment, legea prevede că nu pot fi lăsaţi repetenţi copiii până la clasa a trei. Ministrul Educației a declarat ieri, la o emisiune TV, că acest lucru trebuie schimbat, pentru că este o greşeală.
În replică, Oana Moraru, expert în educaţie, a explicat că acest lucru este împotriva oricăror studii, întrucât lăsatul repetent nu motivează copilul. Potrivit expertului, reponsabilizarea pentru pregătirea elevului trebuie îndreptată spre învăţător.
La argumentul expertului în educaţie Oana Moraru conform căruia nu ai voie să laşi repetenţi pentru că s-a demonstrat că din punct de vedere psihologic nu are niciun efect asupra copilului, Andronescu a replicat: „Te străduieşti mai mult să-l înveţi ce trebuie să-l înveţi”.
Ministrul Educației a motivat că cei mici trebuie lăsați repetenți și mai devreme de clasa a III-a, dacă este cazul, pentru că la clasa a opta, ea a constatat că aceștia nu ştiu să scrie bine, să calculeze bine şi că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de clasa a opta.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




