Stiri

Ducesele de Cambridge și Sussex: prima ieșire cu toți copiii

Ducesele Catherine de Cambridge şi Meghan de Sussex au avut prima ieşire cu toţi copiii, la un meci de polo. Evident au participat și soţii acestora, prinţii William şi Harry.

Meciul a fost în interes caritabil, la care s-au colectat fonduri pentru peste 15 asociaţii susţinute de cei doi prinți.
Pe terenul de polo, prinţii William şi Harry au fost în echipe adverse.
Ducesa Catherine a mai ieşit în public cu cei trei copii pe care îi are cu prinţul William.
Catherine şi William sunt căsătoriţi din aprilie 2011 şi au trei copii, prinţul Louis, în vârstă de 1 an, prinţesa Charlotte, în vârstă de 4 ani, şi prinţul George, în vârstă de 5 ani.
În schimb, a fost pentru prima dată când ducesa Meghan a ieşit cu Archie, bebeluşul de două luni pe care îl are cu fratele mai mic al lui William, prinţul Harry. Archie este al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii şi al şaptelea în ordinea succesiunii la tron.
Acesta a fost botezat la sfârşitul săptămânii trecute, iar evenimentul a fost unul privat. Ducii de Sussex, care s-au căsătorit în mai 2018, vor să protejeze cât mai mult dreptul la viaţă privată al bebeluşului.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co