Stiri

Doi schiori, surprinși de avalanșă în Sinaia, în afara pârtiilor amenajate

Timpul imprevizibil și condițiile din zonele montante au dus la un incident care se putea transforma într-o tragedie! Un bărbat de 46 de ani a fost surprins, joi după-amiază, de o avalanşă declanşată la Sinaia în timp ce acesta schi, în afara pârtiilor amenajate, împreună cu fiul său.

Incidentul s-a petrecut pe pârtia Papagal, în zona off-piste, iar avalanşa a fost declanşată de cei doi, potrivit reprezentanților Salvamont Sinaia

Bărbatul de 46 de ani a fost prins de avalanşă şi a suferit traumatism la coloană şi traumatism cranio-cerebral. Oficialii ISU Prahova adaugă că turistul prezenta hipotermie și a fost transportat de echipajul SMURD la Spitalul din Sinaia.

Şi miercuri a avut loc un incident grav, doi fraţi care schiau în afara pistei au fost accidentaţi în zona Zade. Unul dintre ei a fost preluat de către un elicopter SMURD.

Salvamontiştii reamintesc faptul că zonele din afara pârtiilor prezintă grad ridicat de accidentare şi recomandă tuturor iubitorilor de schi să nu iasă din traseul amenajat.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co