Dodon reclamă România la ONU și Consiliul Europei
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon se va adresa Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei pentru a reclama acțiunile României, pe care le consideră îndreptate împotriva statalității Republicii Moldova.
Acesta afirmă că statul român ar încuraja acțiunile unioniste, inclusiv la nivel de legi.
„ Atunci când un stat vecin, la nivel de organe oficiale de stat, mă refer la unele legi aprobate de Parlamentul din România, întreprind unele acțiuni care prezintă riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova, eu vreau să aflu care este poziția partenerilor noștri externi”, a declarant Igor Dodon, miercuri, după ședinţa Consiliului Suprem de Securitate.
Președintele moldovean susține că a fost trimis un mesaj din partea Consiliului Suprem către instituțiile competente pentru a se autosesiza, pentru că cei care se acoperă cu mesaje unioniste ‘patriotice’, vor să vină la Chișinău să destabilizeze situația.
Peste 100 de localități din Republica Moldova au semnat în ultimele săptămâni declarații simbolice de unire cu România.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




