ACTUALITATE

Deputații au decis! Materia ”Noţiuni de prim ajutor” va fi predată în școli

Astăzi, deputații au adoptat tacit o modificare la legea educaţiei naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina „Noţiuni de prim ajutor”, transmite Mediafax.

„În toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, preuniversitar şi universitar, cu excepţia celui prevăzut la art 23. alin (1), lit. a), se include disciplina «Noţiuni de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu”, se arată în proiectul adoptat tacit în Camera Deputaţilor.

Singura categorie exceptată de această prevedere legislativă vizează nivelul preșcolar.

„Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de Noţiuni de prim ajutor în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

În punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul anunţat că nu susţine această modificare legislativă. „Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, arată Executivul.

De asemenea, acesta reaminteşte că disciplinele obligatorii din cadrul curriculumului naţional se stabilesc prin planurile cadru.

Camera decizională pentru acest proiect este Senatul.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co