Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Dancă: PSD – PNL refuză branşarea gratuită a românilor la gazele din Marea Neagră

Afirmație tăioasă! Deputatul neafiliat Ionel Dancă, membru al partidului Forţa Dreptei, susţine că majoritatea PSD – PNL din Parlament “refuză branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”.

“Gazul românesc din Marea Neagră trebuie să ajungă în casele românilor prin finanţarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale cu costuri zero de racordare pentru consumatori. Acesta este amendamentul pe care l-am iniţiat şi depus la Legea offshore, alături de colegii parlamentari din Forţa Dreptei. Însă, majoritatea PSD – PNL condusă de Marcel Ciolacu a votat împotriva amendamentului depus în Comisia de industrii şi refuză practic branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”, a scris Dancă, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Fostul șef al Cancelariei primului ministru precizează că a propus şi ca sumele încasate din impozitul pentru venituri suplimentare ale operatorilor petrolieri din Marea Neagră să fie folosite şi pentru investiţii în eficienţa energetică şi în producţia de energie regenerabilă şi în cogenerare de înaltă eficienţă.

“Şi această modificare a fost respinsă de majoritatea PSD – PNL pentru că rotativa Ciolacu – Ciucă vrea să folosească banii din gazele de la Marea Neagră ‘pentru alte investiţii’, la modul general, după bunul lor plac, în funcţie de susţinerea lor politică în interiorul partidelor lor”, susţine Ionel Dancă.

Comisiile de buget, finanţe şi pentru industrii din Camera Deputaţilor au dat, marţi, raport favorabil proiectului Legii Offshore. Plenul Camerei Deputaţilor are ultimul cuvânt în acest caz.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co