Cutremur de 6,4 grade în Albania! Sunt cel puțin 16 persoane decedate și sute de răniți
Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a avut loc marți dimineață în Albania, la aproximativ 40 de kilometri de capitala Tirana și a produs numeroase victime, în timp ce multe clădiri s-au prăbușit.
Oamenii au ieşit panicaţi în stradă când locuinţele au început să se zdruncine în timp ce dormeau.
Este cel mai puternic cutremur care s-a produs în Albania în ultimele decenii.
Mișcarea telurică a fost resimțită până în statele din Balcani și în Italia!
52 de specialişti români, cu tehnica specifică, vor ajuta la misiunile de căutare-salvare a persoanelor surprinse sub dărâmături.
Comunicat MApN
“Misiunea va fi executată la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma primirii solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul albanez prin Mecanismul European de Protecţie Civilă”.
Albania a mai fost lovită de un singur cutremur cu o magnitudine mai mare de 6 grade, în 2003. Atunci seismul a avut 6,3 grade și s-a produs la graniţa de sud cu Grecia.
Un alt cutremur, cu magnitudinea 5,8 pe scara Richter, a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana, în luna septembrie și s-a soldat cu câteva zeci de răniți.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



