Cursurile, reluate fizic în aproximativ 70% din școli. O noua propunere la orizont
Cursurile s-au reluat în format fizic, de luni, în aproximativ 70% din școlile de stat și private, mai exact acolo unde rata de vaccinare a personalului depășește 60%, după vacanța forțată de două săptămâni. Restul elevilor și preșcolarilor au rămas în fața calculatoarelor.
Sorin Cîmpeanu, ministrul interimar al Educaţiei, vine acum cu o nouă propunere. Activitatea să se desfășoare normal și în scolile și grădinițele din localitățile unde incidenţa de infectare cu SARS-CoV-2 este sub 3 la mia de locuitori, indiferent de gradul de imunizare a personalului.
Oficialul din Educație a adăugat că nu poate să spună când ar intra în vigoare o asemenea măsură. În această săptămână, însă, cursurile se vor desfăşura după regulile anunţate deja.
Sorin Cîmpeanu a menţionat că există şi şcoli în care, deşi rata de vaccinare este peste 60%, s-a luat decizia în interiorul şcolii de a rămâne în online.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.