Cu dinozaurul la protest în faţa Comisiei Europene
Protest inedit împotriva includerii gazelor şi centralelor nucleare în energiile verzi! Activişti ai unui cunoscut ONG de mediu au adus în faţa sediului de la Bruxelles al Comisiei Europene un dinozaur confecţionat din deşeuri de fier vechi. Totul pentru a se opune includerii acestor resurse naturale și tehnologii în lista comunitară cu energii verzi şi care vor putea primi finanţare. Nu este prima oară cand activiștii de mediu se opun unor măsuri într-o manieră non-conformistă!
Dinozaurul de 4 metri înălțime a fost botezat Taxonosaurus Rex, cu aluzie la taxonomia UE, și a fost pictat cu flăcări de gaz şi cu simboluri de pericol nuclear.
Ariadna Rodrigo, activistă Greenpeace – sursa: EFE
”Comisia Europeană doreşte să dea undă verde nuclearului şi gazelor pentru a primi milioane şi milioane ca investiţii verzi. Greenpeace este aici pentru a-i spune Comisiei Europene şi unor ţări din UE, precum Franţa, că nu o pot face”.
Tehnologia nucleară şi gazele aparţin trecutului şi ele ar trebui să dispară precum dinozaurii, susțin activiștii de mediu. Aceștia consideră că soluţia pentru combaterea schimbărilor climatice constă în investiţii în energii regenerabile, cum ar fi energia solară sau cea eoliană, precum şi izolarea termică a clădirilor pentru a reduce consumul de energie.
Comunicat Greenpeace
”Prelungirea vieţii utile a gazelor naturale şi a energiei nucleare prin includerea acestora în rândul energiilor durabile ale UE echivalează cu prăbuşirea unui meteorit peste Pactul Verde european”.
Oficialii ONG-ului critică, de asemenea, faptul că un grup de state membre ale UE, conduse de Franţa, sunt la un pas să obțină includerea în taxonomia comunitară a gazelor şi centralelor nucleare ca surse de energie ce protejează mediul, relatează Agerpres.
Taxonomia reprezintă sistemul de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul blocului comunitar, în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute în Pactul Verde european. Interesul acestei clasificări, care încă este în negociere şi divizează statele membre, constă în atragerea investiţiilor private în economia verde.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.