Salariul mediu brut a crescut. Află cu cât
Salariul mediu brut a crescut în luna decembrie cu 10,2%, la 2.930 lei, iar cel net a ajuns la 2.114 lei, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi a celor din prelucrarea ţiţeiului, de 5.633 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.165 lei.
Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, salariul mediu nominal net a crescut cu 13,3%, iar indicele câştigului salarial real a fost de 114,4%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), transmite Mediafax.
Indicele câştigului salarial real a fost de 110,1% pentru decembrie 2015 faţă de noiembrie. Comparativ cu octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în noiembrie 2015.
În decembrie, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de noiembrie în majoritatea activităţilor din sectorul economic.
Creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, în funcţie de contracte/proiecte. De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost cu 43,9% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), între 35,5% şi 40% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare. Totodată, salariile au crescut cu 21,5% – 29,5% în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) şi fabricarea altor mijloace de transport.
Câştigurile au fost mai mari cu 15%-19% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi alte activităţi extractive.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 6,1%, respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, cu 2,3%.
În sectorul bugetar au fost consemnate creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+10,7%), învăţământ (+9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+4,0%), ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.