Criza fructului minune! Cele mai mari preţuri la avocado din ultimii 24 de ani

În ultima perioadă, am traversat crize de tot felul care și-au pus amprenta asupra oamenilor din toată lumea, iar românii nu fac excepție! După o pandemie care încă nu se lasă de tot dusă, scumpirile majore din ultimele luni la utilități și alimente, precum și războiul din proximitate le dau serios de cap europenilor!
În acest context mai puțin prietenos, apare o nouă problemă, în special pentru cei care consumă fructe exotice pe care le găsesc în lanțurile de supermarketuri! Preţurile la avocado au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 24 de ani! Totul pe fondul diminuării livrărilor din Mexic, cel mai mare exportator mondial pentru acest fruct, transmite Bloomberg.
Indexul care urmăreşte preţurile la avocado în Mexic arată o creștere de 81% în acest an, până la 38 de dolari pentru o cutie de nouă kilograme. Este cel mai ridicat nivel de după 1998, arată datele oficiale.
“Disponibilitatea redusă şi presiunile inflaţioniste sunt principalii factori ai acestei situații”, susţin analiștii bancari.
Departamentul american al Agriculturii prognozează că și producţia de avocado a Mexicului ar urma să scadă cu 8% în acest an agricol, în condițiile în care sezonul precedent s-a atins un nivel record.
De altfel, Mexicul asigură mai mult de 80% din avocado-ul consumat în SUA. Companiile încep deja să resimtă efectele preţurilor mai mari. Experții vorbesc de costuri care au crescut spre zona superioară a prognozelor.
Dacă în Europa, consumul de avocado per capita nu este așa de mare, în SUA s-a dublat din 2010 şi până în prezent, astfel că a ajuns la aproximativ patru kilograme!
Fructele de avocado sunt o sursa bogată de acizi grasi esentiali, însă beneficiile pe care ele le prezintă pentru sănătate izvorasc din numeroase alte proprietati nutriționale și antioxidante. Acest aliment cu coaja verde închis şi cu miezul untos este printre cele mai sănătoase din lume.
Originar din America Centrală, acest fruct exotic creşte într-un arbore înrudit cu magnoliile de la noi, dar mare iubitor de soare şi de căldură, pe care le găseşte doar în climatele tropicale.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.