Criză de locuinţe în Bucureşti
Compania Municipală Imobiliară Bucureşti intenţionează să cumpere, până la sfârşitul anului, 100 de apartamente de pe piaţa liberă pentru a veni în întâmpinarea eforturilor Primăriei Capitalei de a găsi soluţii eficiente la o problemă majoră: criza de locuinţe din Bucureşti.
În acest moment, la Primăria Capitalei sunt înregistrate peste 2.500 de cereri de repartizare de locuinţe.
Valoarea totală a proiectului este estimată la peste 39 de milioane de lei. Astfel, preţul solicitat pe metrul pătrat construit nu trebuie să depăşească circa 6.700 de lei.
Compania Municipală Imobiliară Bucureşti a lansat deja către toţi dezvoltatorii imobiliari invitaţii de a trimite oferte pentru diverse apartamente, situate în orice zonă a Capitalei.
Orice investitor poate depune o ofertă care să vizeze cel puţin 10 apartamente situate în acelaşi imobil.
Timp de 10 zile, dezvoltatorii imobiliari vor putea să depună ofertele, iar la finalul acestei perioade o comisie de evaluare le va analiza şi le va selecta pe cele care vor corespunde întocmai criteriilor anunţate.
Banii pentru derularea acestui proiect au fost alocaţi de Primăria Capitalei, printr-o Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Achiziţionarea acestor 100 de locuinţe reprezintă doar prima etapă a unui proiect mai amplu, pe care Municipalitatea îl va continua şi anul viitor.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.



