Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, a luat mită? DNA cere urmarirea penală

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru luare de mită şi instigare la delapidare, relatează Agerpres.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, există aspecte din care rezultă suspiciunea că, în perioada martie – aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă. Totul în legătură cu alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi cu monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

Comunicat DNA

“Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa”.

DNA mai precizează că cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii anticorupţie, precum şi zece volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co