Stiri

Corpul de control la Poşta Română

Ministrul Comunicaţiilor, Lucian Şova, a cerut, luni, demisia membrilor Consiliului de Administraţie al Poştei Române şi a directorului general interimar, Andrei Stănescu. Motivul ar fi  managementul defectuos din ultimul an.

Corpul de control al ministrului va verifica, între altele, modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de Consiliul Concurenţei cu ocazia aplicării sancţiunii contravenţionale care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat.

Andrei Stănescu, directorului general interimar al Companiei Naţionale “Poşta Română a declarant însă,  că nu ştie de ce ministrul Şova îi cere demisia cu zece zile înainte să-i expire mandatul, că nu îşi dă demisia şi că îşi va depune candidatura pentru postul de director general. În cazul în care îi va fi respinsă, acesta spune că: “În mandatul meu se stipulează că, la expirarea lui, voi reveni pe poziţia trecută, de director executiv. Mai departe este decizia consiliului de administratie”.

Poșta Română  deține cea mai mare rețea de distribuție la nivel național, însemnând peste 80% din totalul subunităților poștale care operează, în prezent, în România.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co