Coridor umanitar pentru tranzitul românilor blocaţi la frontiera Austriei cu Ungaria
Crearea de urgenţă a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al miilor de români blocaţi la frontiera dintre Austria şi Ungaria, anunţă reprezentaţii Ministerului Afacerilor Externe.
Comunicat al Ministerului Afacerilor Externe
“Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat caracterul foarte sensibil al situaţiei create, inclusiv ca urmare a faptului că informaţiile nu au fost disponibile cu suficient timp în prealabil, şi a solicitat sprijinul omologului său pentru crearea de urgenţă de către autorităţile ungare a unui coridor umanitar care să permită tranzitul continuu prin Ungaria spre România al tuturor cetăţenilor români aflaţi în prezent la frontiera dintre Austria şi Ungaria”.
Oficialii din Ungaria au anunţat că vor sprijini, ca măsură de excepţie, aplicată o singură dată, repatrierea cetăţenilor români în cel mai scurt timp posibil. Urmează să fie stabilite detaliile efective privind intrarea pe teritoriul Ungariei şi tranzitarea acestuia până la graniţa cu România.
Discuţia dintre cei doi miniştri de Externe a survenit pe fondul deciziei Ungariei de a închide graniţele pentru traficul de persoane, care a intrat în vigoare din 17 martie, ora 00,00. În absenţa unei notificări prealabile oficiale, situaţia a dus la crearea unor blocaje la frontiera dintre Austria şi Ungaria, pe sensul de intrare pe teritoriul ungar, precizează MAE.
Peste 3.500 de români, familii cu copii şi persoane în vârstă, care doresc să revină în România din diferite state europene, sunt blocaţi la punctul de frontieră Nickelsdorf. Ministrul Bogdan Aurescu a semnalat situaţia umanitară creată şi a solicitat adoptarea de urgenţă de către autorităţile ungare a unor măsuri care să permită reluarea tranzitului acestora pe teritoriul ungar.
Complementar, partea română a invocat liniile directoare adoptate de Comisia Europeană la 16 martie 2020 care fac referire la obligaţia statelor membre de a facilita tranzitul cetăţenilor şi a rezidenţilor UE care revin în statul de reşedinţă.
În paralel, pe acelaşi subiect, ministrul Bogdan Aurescu a ţinut legătură şi cu omologul său austriac.Discuţiile au drept scop sprijinirea cetăţenilor români în contextul măsurilor restrictive impuse de tot mai multe state în vederea gestionării epidemiei de COVID-19.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




