Copiii refugiaţilor vor putea merge la şcoli din România cu predare în ucraineană

Autoritățile române din zonele de graniță cu Ucraina îi sprijină pe toate planurile pe refugiați. Copiii acestora vor putea merge la şcoli cu predare în limba ucraineană din România. Gheorghe Flutur preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a precizat că orele de curs în ucraineană vor fi predate de profesori voluntari.
Gheorghe Flutur, care a însoţit un transport de ajutoare pentru populaţia ucraineană, a ajuns miercuri, la Cernăuţi, a transmis un mesaj de susţinere din partea statului român. Totodată, s-a informat cu privire la necesarul de ajutoare al Ucrainei.
Cu acest prilej, Serghei Osaciuc – şeful Administraţiei Militare Regionale de Stat Cernăuţi, l-a asigurat că întregul ajutor umanitar care este acordat de România este direcţionat către populaţia civilă din localităţile puternic afectate de război.
Aceasta a precizat că în zona Cernăuţi se află aproximativ 10.000 de persoane care s-au retras din zonele afectate puternic de război. El a adăugat că regiunea sa poate primi un număr de zece ori mai mare de persoane.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.