Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Copii obligați să cerşească în trafic. DIICOT, pe urmele infractorilor

Copii obligați să cerşească în trafic, iar dosarul vizează şi acuzaţii de viol. Vorbim despre destructurarea unei grupări infacționale care se ocupa cu astfel de fapte, iar oamenii legii au descins la cinci domicilii din Bucureşti şi Ilfov ale persoanelor implicate în acest caz și au ridicat suma de aproximativ 63.000 de lei.

Din anul 2021, pe raza municipiului Bucureşti a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat până în luna mai a acestui an, în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori prin supunerea la executarea unei munci în mod forţat şi obligarea la practicarea cerşetoriei, potrivit IGPR.

Comunicat IGPR

“În perioada ianuarie – mai 2022, membrii grupării, profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau copiii, i-au transportat zilnic cu autoturismele pe care le deţineau din comuna Jilava, judeţul Ilfov, în diferite zone din Bucureşti (Timpuri Noi, Splaiul Unirii, Nerva Traian, Baba Novac, Mihai Bravu, Dristor şi Eroilor), unde i-au supus la executarea unei munci în mod forţat, timp de 10-12 ore pe zi, indiferent de condiţiile meteorologice, obligându-i să vândă buchete de flori şoferilor staţionaţi la semafoare sau să ofere contra unei sume modice de bani servicii de curăţare a parbrizului”

De asemenea, copiii au fost obligaţi să apeleze la mila şoferilor aflaţi în trafic, cărora le solicitau sume de bani. Foloseau în acest scop cartoane cu mesaje menite să emoţioneze şi păpuşi care imitau prezenţa unui nou-născut.Minorii au fost determinaţi să practice cerşetoria prin ameninţări şi agresiuni fizice. Ei erau supravegheaţi îndeaproape de membrii grupării. În această modalitate, membrii grupării au obţinut în mod constant diverse sume de bani.

De asemenea, patru dintre aceşti copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au fost obligaţi să întreţină acte sexuale în perioada decembrie 2021 – mai 2022, potrivit procurorilor. 10 persoane au fost duse la sediul DIICOT pentru audieri în acest caz.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co