Contrabandă cu aur din Turcia. Peste 200 de percheziții în 18 judeţe şi Bucureşti

Acțiune de amploare a oamenilor legii. Mascații au descins, miercuri dimineață, la peste 200 de locații din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti. Vizat este un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.
Comunicat DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi
“Din iulie 2021 a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia. Astfel, profitând de experienţa lor acumulată în domeniu (în calitate de deţinători ai unei societăţi comerciale cu profil amanet în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa), liderii grupului infracţional organizat au sesizat potenţialul uriaş de obţinere a unor câştiguri ilicite, prin introducerea în ţară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantităţi mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA şi taxe vamale)”.
Membrii grupului infracţional organizat se deplasau în Turcia, unde vedeau marfa de contrabandă, negociau cantităţile şi preţurile, apoi o expediau cu alte autocare decât cele cu care călătoreau ei. Au fost stabilite relaţii cu şoferi de încredere care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să ascundă coletele cu aur în autocarele conduse de ei.
Comunicat DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi
“Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în ţară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării <la negru>. Grupul organizat a avut o activitate infracţională intensă, dezvoltând o adevărată reţea de distribuţie de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activităţi ilicite, în schimbul obţinerii de venituri ilegale generoase”.
Pe parcursul anchetei au fost depistate două transporturi, efectuate în septembrie 2019 şi februarie 2022, și a fost confiscată o cantitate de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.