Consultaţii stomatologice gratuite
Medici din cadrul Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială “Prof. dr. Dan Theodorescu” vor oferi joi și vineri consultații gratuite, fără bilet de trimitere, în cadrul evenimentului Zilele Prevenirii Cancerului Oral.
Consultațiile se fac în spitalul aflat pe Calea Plevnei, nr. 17, în baza unei programări telefonice, la numărul 0737.564.663.
Potrivit reprezentanților unității medicale, necesitatea unei asemenea inițiative pornește de la numărul mare de cazuri de cancer oral diagnosticate de medicii Secției Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială.
Astfel, în lipsa prevenției, pacienții ajung prea târziu la medic, iar soluțiile terapeutice sunt limitate.
Șeful Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, Alexandru Bucur a precizat că periodic vor mai fi derulate astfel de programe de către personalul unității medicale. El a sfătuit populația să facă de cel puțin două ori pe an consultații la medicul stomatolog.
Zilele Prevenirii Cancerului Oral sunt organizate de Primăria Capitalei, prin intermediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, la inițiativa Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. dr. Dan Theodorescu”.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




