Consiliul Investitorilor Străini: România are potențial de top 10 economii ale UE
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că România are potenţialul să devină, în 20 de ani, una dintre primele 10 economii ale Uniunii Europene, mărindu-şi economia de 4 ori, dacă se concentrează pe trei arii cheie şi aplică guvernanţa necesară implementării unui plan pe termen lung, scrie Mediafax.
Dar, pentru a ajunge la o economie de 655 de miliarde de euro în 2036, eforturile trebuie concentrate pe infrastructură modernă, demografie şi capital uman, eficienţă publică şi privată, acesta fiind şi modelul economic standard conform căruia creşterea economică este generată de cei trei factori, capitalul fizic, uman şi avansul productivităţii, arată un comunicat FIC.
România trebuie să facă un salt calitativ astfel încât să poată creşte în medie cu o rată situată în jurul valorii de 4% pe an, pe o perioadă de 20 de ani. Creşterea economică poate accelera de la 3,3% – cât este estimat potenţialul în prezent – până către un maxim de 4,5% spre finalul perioadei.
Membrii consideră că după aderarea la UE, României îi lipseşte o ambiţie precisă. Ritmul de creştere de acum, deşi încurajator, nu este sustenabil pe termen lung, în absenţa unei abordări strategice.
Membrii FIC apreciază că locul 10 în topul economiilor UE este ambiţios, dar posibil, şi că aceasta este sarcina Guvernului, cu sprijinul Preşedinţiei, Parlamentului, Băncii Naţionale, partidelor politice şi în urma unei ample consulări cu mediul academic, cu societatea civilă şi cu mediul de afaceri. Pentru aceasta FIC a pornit campania VA URMA în mediul online încă din luna iunie, iar acum o lansează public.
„VA URMA îşi propune în primul rând să comunice cu publicul şi cu toţi actorii relevanţi, pentru ca fiecare să conştientizeze că România are un potenţial enorm pe care îl poate mobiliza odată ce şi-a asumat o astfel de ambiţie şi o strategie integrată, coerentă pe termen lung, cu priorităţi bine definite. În al doilea rând, vom încerca să explicăm publicului care sunt beneficiile unei creşteri economice sustenabile, cum se răsfrâng rezultatele asupra întregii societăţi şi cum credem noi că se poate ajunge acolo. Nu în ultimul rând, este necesar un anumit tip de guvernanţă, pentru ca un proiect de ţară care se întinde pe două decenii, să poată fi dus la bun sfârşit. Ne dorim să stimulăm dialogul şi implicarea pe această temă. O contribuţie pe care mediul de afaceri o poate aduce în acest context, este un model de guvernanţă asemenea unui plan pe termen lung, care trebuie să aibă la bază câteva principii, pe care şi companiile mici sau mari le utilizează atunci când fac strategii cu un orizont larg în timp: viziune, obiective, indicatori de performanţă şi calibrare permanentă în raport cu realităţile din teren”, se arată în comunicatul FIC.
Consiliul Investitorilor Străini numără în prezent 125 de companii membre, ale căror investiţii cumulate reprezintă în jur de 35 miliarde euro, adică aproape două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate în România din 1990 până în prezent.
Sursa: Mediafax
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




