Stiri

Conferință ”Civilizația la răscruce de drumuri”

Începutul toamnei vine cu evenimente importante la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”. În aceste zile se celebrează cea de-a cincizecea aniversare a Conferinței Internaționale ”Civilizația la răscruce de drmuri” printr-o serie de evenimente. În cadrul conferinței, invitații internaționali au pus pe tapet teme de actualitate precum schimbările climatice, cultura Secolului XXI și tendințe în materie de spiritualitate și religie și încearcă să identifice soluții viabile care să conducă omenirea pe un drum mai bun.

Lynn Rhodes, Președinte Societatea Internațională de Studii Comparative ale Civilizațiilor (ISCSC)

“Cred că este foarte important ceea ce se întâmplă în cadrul acestui eveniment. Discuțiile despre problemele civilizației noastre, despre supraviețuirea sau decăderea noastră ca umanitate, sunt esențiale. Relația noastră cu universitatea este una foarte puternică grație faptului că oferă foarte multe programe privind studiul civilizațiilor. Avem un parteneriat puternic cu Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”. Am semnat și un Memorandum of Understanding cu ei în 2019 pentru viitoare colaborări ca aceasta, care aduce împreună profesori, studenți și mari gânditori. Cred că civilizația noastră se confruntă cu multe probleme, dar soluțiile se pot întrevedea chiar și cu ajutorul conferințelor ca aceasta. Poate părea o abordare rudimentară sau simplistă, dar presupune înțelegerea lumii în care trăim, a diferențelor și provocărilor cu care se confruntă umanitatea, pentru a găsi un numitor comun, pace și pentru a găsi metode de cooperare eficientă”.

În cadrul conferinței, Președintele Senatului Universității Creștine ”Dimitrie Cantemir” a oferit titlul de Doctor Honoris Causa ilustrului savant Peter Schlosser de la Arizona State University.

Prof. Dr. Peter Schlosser, Vice-președinte Arizona State University

“Mă simt onorat și umil să primesc o asemenea recunoaștere. Însuși numele universității face referire la o figură eminentă a trecutului, așadar am un exemplu pe care mă simt obligat să-l urmez și să mă ridic la nivelul personalității lui Dimitrie Cantemir, ceea ce poate fi dificil pentru cineva din prezent. Pentru mine este o imensă plăcere și onoare să fiu asociat cu universtitatea al cărei nume amintește de un om cu o statură impresionantă și sunt convins că dacă ar fi trăit în zilele noastre s-ar fi implicat activ în chestiunile ce țin de răscrucea la care se află omenirea și planeta și ar fi avut un impact major”.

Profesorul Peter Schlosser a vorbit și despre posibilitatea unei colaborări între cele două prestigioase instituții academice.

Prof. Dr. Peter Schlosser, Vice-președinte Arizona State University

“Ne aflăm în stadiul în care explorăm posibilitățile prin care putem iniția o colaborare durabilă în viitor. Vedem că există un mare potențial. Universitatea Dimitrie Cantemir ar fi un loc potrivit pentru studenții americani ce își doresc să cunoască mai bine cultura europeană și să înțeleagă evoluția civilizațiilor. Ar fi minunat să putem pune bazele unei asemenea relații”.

Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir se numără printre cele mai prestigioase instituții de învățământ din România și din Europa. Dovadă stau și colaborările internaționale pe care le are cu alte universități din diverse colțuri ale lumii.

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică. A fost fondată în anul 1990. În prezent, oferta educațională a Universitțății cuprinde o gamă largă de programe de licență și de studii de master.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co