Codruţa Kovesi, obigată să se prezinte la audieri
Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009 şi să furnizeze informaţiile solicitate sau să pună la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, a statuat, marţi, CCR, cu majoritate de voturi.CCR a decis că procurorii sunt OBLIGAŢI să răspundă întrebărilor comisiei de anchetă după refuzul procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi, de a fi audiată. „În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a se prezenta în faţa Comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial. În soluţionarea conflictului, Curtea a constatat obligaţia doamnei Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Parlamentului României – Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei”, menţionează CCR într-un comunicat remis MEDIAFAX.Pe de altă parte, CCR a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi PÎCCJ generat de refuzul procurorului general de a exercita acţiunea disciplinară împotriva procurorului şef al DNA pentru neprezentarea în faţa Comisiei de anchetă şi de refuzul PÎCCJ de a transmite Comisiei o copie după dosarul de urmărire penală aflat pe rolul acestui parchet, conform Mediafax.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.




