Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Coaliția pentru Educație: An școlar mai lung și vacanțe mai scurte

Anul şcolar ar trebui să înceapă mai devreme, iar vacanţele să fie mai scurte. Aceasta este părerea reprezentanţilor Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.
Aceștia consideră “un progres” faptul că anul şcolar 2019 – 2020 a început cu o săptămână mai devreme, iar acest “câştig ar trebui menţinut”.

Federaţia Coaliţia pentru Educaţie
“În viziunea coaliţiei, o vacanţă de vară de trei luni afectează major copiii şi nivelul la care ei revin în şcoală, după o pauză atât de mare. Vacanţe mai scurte, ritmice, periodice, în timpul anului şcolar, pot contribui la consolidarea învăţării, a progreselor realizate de copii şi pot fi spaţii de odihnă, reflecție, planificare pentru profesor”
Numărul mediu de zile de cursuri pentru ţările din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este de 185.

România se situează, astfel, sub această medie, iar majoritatea statelor europene optează pentru începerea cursurilor chiar de la începutul lunii septembrie, indică organizaţia.

Coaliţia pentru Educaţie solicită şi “crearea de spaţiu” în structura anului şcolar dedicat perioadelor de planificare, formare, reflecţie şi învăţare pentru cadrele didactice.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, la începutul săptămânii, în dezbatere publică, proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar pentru 2020 – 2021.
Noutatea este că în semestrul al II-lea, vacanţa de primăvară va ţine cont de sărbătorile pascale şi va fi fracţionată în două părţi.

Targul National Imobiliar
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co