Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Claudiu Manda, președinte al Comisiei pentru Siguranța Națională

Deputatul PSD Claudiu Manda a fost ales președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor siguranței naționale. Comisia s-a reunit marți pentru a-și alege liderul.

Deputatul a anunțat că va cere în perioada următoare propuneri de modificare a legislației.

„Imediat ce va fi aprobat regulamentul, să ne vedem şi să trimitem adrese către toate structurile din zona securităţii naţionale, prin care să le solicităm propuneri de modificare a legislaţiei în domeniul lor, să dăm un termen, probabil de două săptămâni şi la fel şi parlamentarii, şi grupurile parlamentare, inclusiv de la Direcţia Legislativă să solicităm un studiu comparat pe diferite teme europene”, a spus Claudiu Manda.

Un punct de vedere al deputatului este legat de legislația din domeniul securității naționale care, în opinia sa, trebuie „împrospătată”.

„Vorbim de respectarea drepturilor omului şi de măsurile intruzive care trebuie reglementate foarte bine, vorbim de posibilităţi de abuzuri, ne uităm încă la nişte concluzii la Comisia SRI, dar aceste lucruri ar trebui reglementate să nu mai existe nici bănuieli, nici interpretări, ci o relaţie destul de clară între Parlament şi aceste structuri. Sunt mai multe lucruri de stabilit, dar este foarte important să împrospătăm legislaţia”, precizează deputatul.

Claudiu Manda are 41 de ani și a fost numit anul trecut în funcția de șef al Comisiei SRI.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, înfiinţarea Comisiei speciale pentru modificarea Legilor din domeniul siguranţei naţionale, forul legislativ putând şi să iniţieze propuneri legislative în domeniul securităţii naţionale.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co