Cioloş: Singura soluţie a PNL e să îl convingă pe Cîţu să demisioneze
Singura soluţie pe care o mai au liberalii pentru depăşirea crizei politice ar fi să îl convingă pe Florin Cîţu să demisioneze din funcţia de prim-ministru, apreciază Dacian Cioloş, copreşedintele USR PLUS.
“Am văzut declaraţiile lui Florin Cîţu încercând să se agaţe de putere. Realitatea este că stătea pe un scaun cu patru picioare din care singur a rupt două şi acum se întreabă pe ce parte cade. Am primit în ultimele ore numeroase telefoane de la penelişti. Unii din tabăra Cîţu, alţii din tabăra Orban. Şi unii, şi alţii mă roagă să nu mergem mai departe cu moţiunea şi încearcă să-mi explice cât de rău va fi să pice premierul. Suntem cu toţii de acord că Florin Cîţu este un dezastru, un politician incompetent care a aruncat totul în aer şi pe care nu te poţi baza. Dar, spre deosebire de ei, noi nu-l mai ţinem în braţe. Singura soluţie a PNL, astăzi, e să îl convingă pe Florin Cîţu să demisioneze ca să nu se facă de ruşine public şi să nu-i mai dea microfoane unde să mintă”, a scris Cioloş, vineri, pe Facebook.
În opinia sa, liberalii se îndreaptă spre un dezastru din punct de vedere electoral şi mai au posibilitatea să-l determine pe Florin Cîţu să demisioneze.
“În ceea ce ne priveşte, ne asumăm moţiunea, aşa cum ne-am asumat şi guvernarea. Ne-am asumat să pierdem puncte electorale pentru a face ceea ce trebuie pentru România. Am pierdut electoral pentru a susţine un guvern care trebuia să facă reforme, nu unul care să fure 10 miliarde de euro. PNDL 3, în forma pe care vrea să o adopte premierul, asta este. Bani pentru primarii partidului împărţiţi fără criterii. Noi ne-am opus şi ne vom opune hoţiei, pentru că România nu are bani de tocat”, se mai arată în mesajul lui Cioloş.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.