Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Cine sunt semifinaliştii Eurovision 2019 din România

Juriul preselecţiei a decis ieri cele 24 de piese care intră în selecţia naţională pentru concursul Eurovision 2019, iar printre interpreţii care rămân în concurs se numără Olivier Kaye, unul dintre premianţii Cerbului de Aur din 2018, Trooper, dar şi Dan Bittman.

Astfel, dintre cele 126 de piese înscrise în concurs, doar 24 au rămas în cursa pentru un loc pe scena din Tel Aviv, Israel.

Realizatorii de emisiuni radio Bogdan Pavlică, Felix Crainicu, de la Radio România, Răzvan Popescu, de la Radio Zu, DJ Olix, de la Kiss FM, Horea Ghibuţiu, în calitate de jurnalist muzical, Dragoş Vulgaris, jurnalist muzical la ProFm şi Chill FM, Bogdan Miu, jurnalist şi realizator progame radio la DigiFM, George Balint, jurnalist la Realitatea Muzicală, Andreea Remeţan, realizator programe radio la Virgin Radio, Liana Stanciu, jurnalist TVR, şi Gabriel Scîrlet, în calitate de director muzical TVR, sunt juraţii preselecţiei din acest an.

Spectacolele în urma cărora se vor afla piesele finaliste se vor desfăşura la Arad şi Iaşi.

Urmează ca finala naţională să fie organizată la Bucureşti. Evenimentele vor fi transmise în direct de TVR.

În premieră, selecţia naţională va avea un juriu naţional pentru semifinale şi unul internaţional pentru finala competiţiei, anunţă organizatorii.

O altă noutate a ediţiei din acest an este modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision.

În fiecare semifinală, juriul naţional va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării şi televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală.

În ultima fază a selecţiei naţionale, reprezentantul României va fi decis de juriul internaţional şi telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co