Certificate false de vaccinare la Centrul Neghiniţă, închis temporar
Anchetă de amploare în Capitală. Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 Neghiniţă a fost închis temporar, după ce procurorii şi poliţiştii au descins, joi, în această locaţie pentru a ridica probe cu privire la certificate false de imunizare.
“Începând de azi, centrul de vaccinare Neghiniţă se închide temporar. Deşi în contextul actual e nevoie ca de aer de fiecare centru, suntem forţaţi să întrerupem activitatea pentru o perioadă. Parchetul, împreună cu Poliţia, au descins azi la prima oră pentru a ridica probele de la faţa locului. Acest centru a ridicat o serie de suspiciuni privind certificate false. Am alertat imediat autorităţile abilitate, iar azi s-a confirmat că astfel de cazuri s-au repetat. Voi dispune schimbarea în integralitate a personalului din această locaţie. Până când procurorii nu vor finaliza cercetările nu putem risca să mai colaborăm cu nimeni de acolo”, a scris Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, pe Facebook.
Edilul a menţionat că va schimba întreaga echipă de la Centrul Neghiniţă, iar în cel mai scurt timp activitatea va reporni în această locaţie, pentru că este mare nevoie de imunizare în această perioadă. Toate persoanele programate vor fi, între timp, redirecţiona către celelalte centre de vaccinare.
Poliţiştii Capitalei au făcut, joi, cinci percheziţii şi au pus în aplicare 168 de mandate de aducere, în acest dosar de falsificarea de certificate de vaccinare împotriva COVID-19.
Comunicat DGPMB
“În luna august 2021, poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au demarat cercetări cu privire la activitatea mai multor funcţionari publici, detaşaţi la un centru de vaccinare din sectorul 2, care ar fi modificat, fără drept, date informatice implementate în evidenţa persoanelor vaccinate, (…) fiind înlocuite datele persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obţinerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea”.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.
Alexandra Chirilă, viceprimarul Sectorului 2, a precizat că nu există alte sesizări legate de eliberarea unor adeverinţe false privind vaccinarea împotriva virusului SARS CoV-2.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.