Stiri

Celebrul cântăreţ Elton John are mari probleme de sănătate

Cine nu îl știe pe Elton John și melodiile interpretate de el magistral? Ajuns la vârstă de 74 de ani, celebrul cântăreț se confrumtă acum cu mari probleme de sănătate. Va suferi o operație la şold, iar din această cauză a fost nevoit să-şi reprogrameze concertele de la Paris, din această toamnă, pentru iunie 2023.

Elton John (sursa: agerpres.ro)

“La sfârşitul vacanţei de vară, am căzut şi sufăr, de atunci, de dureri de şold şi de un disconfort considerabile. (…) În pofida unui program de recuperare intensiv şi a tratamentului specializat, durerea a continuat să se înrăutăţească şi mi-a fost din ce în ce mai dificil să mă mişc. (…) Am fost sfătuit să mă operez cât mai curând posibil pentru a-mi recăpăta pe deplin forma fizică şi pentru a mă asigura că nu există complicaţii pe termen lung”.

Prin această intervenţie chirurgicală, megastarul speră să-ți poată relua turneul de adio în ianuarie 2022, la New Orleans.

Cântăreţul va participa, totuşi, la etapa de la Paris a concertului de caritate “Global Citizen” din 25 septembrie 2021, iar el a promis că celelalte spectacole se vor relua anul viitor.

Elton John şi-a început turneul de rămas bun în 2018. Atunci și-a propus să susțină peste 300 de concerte, în trei ani în întreaga lume, însă situaţia sanitară provocată de pandemia de coronavirus i-a dat peste cap planurile.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co