ECONOMIC

Ce altă țară a introdus legea care obligă supermarket-urile să doneze produsele nevândute

O nouă ţară europeană a introdus o lege pentru a combate risipa de mâncare, o problemă estimată la peste 12 miliarde de dolari anual, încurajând astfel actul de donaţie al supermarketurilor, transmite Mediafax care citează Business Magazin.

Este vorba despre Italia care a adoptat o strategie de încurajare a actului de donaţie, însă în contrast cu legea din Franţa, care acordă amenzi de până la 75.000 de euro supermarket-urilor care nu donează produsele alimentare nevândute.

Până în prezent, companiile care doreau să doneze astfel de produse trebuiau să completeze zeci de formulare, transformând practic procesul într-un coşmar birocratic. Noua lege stipulează că aceste companii vor completa doar o declaraţie lunară în care specifică cantitatea donată.

Începând cu luna februarie, supermarketurile din Franţa au fost obligate prin lege să doneze alimentele nevândute. Pentru a descuraja oamenii să caute prin gunoaie, unele supermarketuri obişnuiau să toarne înălbitor pe alimentele aruncate sau să le pună în depozite încuiate, însă noua lege, adoptată în Franţa, interzice acest lucru.

Potrivit Business Magazin, noile prevederi se aplică oricărui supermarket de 400 de metri pătraţi sau mai mult. În cazul în care companiile nu respectă legea, acestea pot primi amenzi de până la 3750 de euro.

“Cel mai important lucru, pentru că supermarketurile vor fi obligate să semneze un acord de donaţie cu organizaţiile de caritate, este că vom putea să îmbunătăţim calitatea şi diversitatea alimentelor pe care le primim şi le distribuim”, a declarat Jacques Bailey de la Banques Alimentaires, o reţea de bănci de alimente.

Sursa: Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co