Stiri

Casa de Comerţ, în sprijinul producătorilor români

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, doreşte înfiinţarea unei Case Române de Comerţ, care să ajute producătorii autohtoni, explicând că sunt multe cereri de a importa produse de la noi din ţară, dar, pentru că nu există o coordonare, ori nu ajung cererile la producători, ori aceştia nu reuşesc să negocieze un preţ bun. Dragnea a spus că ideea i-a venit după discuţia cu un înalt oficial chinez, precizând că cererile din această ţară sunt mari
La rândul său, premierul Mihai Tudose a afirmat că pe vremea când era ministrul Economiei existau multe cereri de produse, cu producători multipli, dar care nu erau în stare să se sindicalizeze. Astfel a apărut necesitatea firescă pentru un astfel de proiect. Se doreşte un parteneriat cu statul, se lansează comanda acestuia, care garantează tranzacţia şi ,totodată, statul sindicalizează producătorii de profil.
“Mi se pare un proiect interesant, inclusiv pe zona de producţie agricolă”, a explicat premierul, adăugând că nu toată lumea va fi fericită, în special cei care astăzi îşi permit să jongleze cu micii producători.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co