Imobiliare Valea Prahovei
Stiri

Cardul de sănătate, înlocuit de buletinul electronic

Cărțile de identitate vor fi schimbate cu cărți electronice, care pot fi eliberate de la naștere, la solicitarea părinților, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcție de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt și acum în actul de identitate, precum și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele de la două degete. Românii vor avea un act de identitate nou, care va incorpora și datele pacienților din sistemul informatic al CNAS-ului, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conținutul de date al cărții electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informațiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, „funcționalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul național de sănătate își încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Cristian Grasu, spune că proiectul de lege supus dezbaterii publice de către Ministerul de Interne privind cartea electronică de identitate ar putea duce la o simplificare a birocrației.
În ceea ce privește cardul de sănătate, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Augustus Costache, a declarant că unificarea cardului de sănătate cu cardul de identitate era prevăzută de lege. Cardurile actuale, care au valabilitate de cinci ani, rămân în vigoare. Deci va fi o perioadă de tranziție în care vor circula ambele documente. Din punct de vedere economic este o eficientizare de costuri. În același document va fi inclus și cipul cu informații care sunt incluse acum pe card. Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice, ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creșterea calității și accesibilității serviciilor publice.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co