Stiri

Cantităţi de apă însemnate, în toată țara, până duminică seara

Ploile abundente cuprind, treptat, întreaga țară și temperaturile scad simțitor! Meteorologii au emis, vineri, o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă până duminică, la ora 23.00, în majoritatea regiunilor.

Astfel, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină.

Fenomenele indicate vor fi prezente îndeosebi în sud-estul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. În vestul şi nord-vestul ţării, în aceste zile, vremea se va menţine răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18 – 20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar uşor mai caldă în sud-est.

De sâmbătă după-amiaza până duminică seara, intră în vigoare un Cod galben de ploi abundente, valabil în 27 de judeţe din sud-vestul, centrul și nordul țării.

Vor fi fenomene electrice, vijelii şi izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Moldova.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 55 litri/mp, îndeosebi în zonele de deal şi de munte.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co