Câinii președintelui. Cei doi ciobănești germani ai lui Biden vin la Casa Albă
Joe Biden va prelua funcția de președinte al Statelor Unite și din luna ianuarie va locui împreună cu familia sa la Casa Albă.
Puțini îi cunosc însă pe membrii speciali ai familie: cei doi ciobănești germani!
Faceți cunoștință cu Champ și Major, care vor locui cu noul președinte și soția sa, Jill Biden, la Casa Albă.
Champ s-a alăturat familiei Biden în anul 2008, iar Major, tot ciobănesc german în 2018, adoptat de la un adăpost de câini din Delaware.
Spre deosebire de Biden, Donald Trump a fost singurul președinte american care nu a avut animale de casă pe care să le găzduiască la Casa Albă în ultimii 200 de ani.
Recordul în ceea ce privește animalele de companie este deținut de Franklin Roosevelt, care a găzduit la Casa Albă 48 de animale, printre care șase câini și două pisici.
Principalele animale care au locuit la Casa Albă sunt câinii, dar au existat și pisici și chiar animale sălbatice.
De departe, cele mai exotice animale de companie care au populat grădinile Casei Albe au fost o turmă de elefanţi şi un aligator. Toţi oferiţi în dar. Se întâmpla între 1861 şi 1865, când Abraham Lincoln era preşedintele SUA.
În ziua de astăzi însă, Casa Albă își așteaptă următoarele animale de companie: pe cei doi ciobănești ai lui Biden.
You must be logged in to post a comment Login
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.