REGIONAL

Bucureştiul nu va primi în 2016 niciun kilometru nou de centură

Capitala nu va primi în acest an niciun kilometru nou de centură, în condiţiile în care abia în primul trimstru al anu­lui viitor sunt aşteptate a fi finalizate lucrările la bu­căţile lip­să din centura de nord, scrie ZF.ro.

În ceea ce priveşte centura de sud, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi (CNADNR) are în continuare în plan să realizeze atât o extindere a drumului actual, cât şi încă o autostradă care să unească A1 de A2.

Centura ocolitoare între autostrada A1 şi DN7 şi între DN2 şi autostrada A2, ultimele bucăţi lipsă din centura de nord a Capitalei vor fi gata cel mai devreme în primul trimestru al anului următor, cu toate că lucrările pe o bună parte din traseu sunt aproape gata, însă firmele care le-au realizat au intrat în insolvenţă înainte de a le finaliza. În continuare sunt realizate exproprieri pentru a lărgi drumul la două benzi pe sens.

Proiectul de concesiune privind construirea, finanţa­rea, operarea şi întreţinerea centurii de sud a Bucureş­tiu­lui se află în continuare în stadiul de „dialog”, în timp ce lăr­girea la patru benzi pe sens a actualei centuri de sud se află în studiu de fezabilitate, studiu care va fi gata cel mai pro­babil, potrivit datelor CNADNR, în semestrul doi al acestui an.

Targul National Imobiliar (TNI)
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co